lumea s-a distrat de minune. Totusi, am facut unele verificari, ca masura de siguranta. Auziseram cu totii povestile stravechi de groaza despre razboiul biologic, dar consideram secretele acelea uitate de mult. Calculatoarele noastre au confirmat aceasta parere. Tehnicile de donare si manipulare genetica, cele pe care le folosisera Imperialii Pamantului, supravietuisera doar pe o mana de planete dispersate, iar cea mai apropiata se afla la o distanta de vreo sapte ani de noi, calatorind cu viteza supraluminica.
— Inteleg, zise Haviland Tuf. Insa nu-i nici o indoiala ca ati aflat, de asemenea, despre navele de germinare ale disparutului Corp de Ingineri Ecologi ai Imperiului Federal.
— Am auzit, zambi morocanos Kreen. Disparusera toate, distruse, pierdute sau defectate cu secole in urma, deci n-aveam de ce sa ne ingrijoram din cauza lor. In cele din urma, insa, am aflat ca lucrurile stau altfel, de la capitanul unei nave comerciale care asolizase in Portul Credintei. Zvonurile circula, Tuf, chiar din stea in stea. Faima te-a precedat si te-a condamnat. Capitanul ne-a povestit totul despre tine, despre tine si Arca aceasta pe care ai gasit-o din intamplare si pe care o folosesti ca sa-ti umpli buzunarele cu standarzi si burta cu straturi de grasime! Alte echipaje, de pe alte planete, au confirmat existenta ta, precum si faptul ca detii controlul asupra unei nave de germinare a CIE, aflata inca in stare de functionare. Dar n-am stiut ca te-ai asociat cu Moise, pana n-au inceput plagile.
Un singur rid subtire aparu pe fruntea masiva, alba ca fildesul, a lui Haviland Tuf, apoi disparu imediat.
— Incep sa inteleg acuzatiile dumneavoastra, zise el, ridicandu-se cu o miscare lenta, greoaie, care semana aproape cu aceea a unui talaz, dupa care ramase inaltat deasupra lui Jaime Kreen. Va voi acorda cincisprezece standarzi.
Tanarul scoase un zgomot vulgar.
— Doar trei standarzi pentru toata povestea?! Tuf, tu…
— Douazeci de standarzi, fie, chiar daca o fac numai pentru a va potoli si pentru a restaura oarecare liniste pe Arca. Am o fire binevoitoare. Datoria dumneavoastra este acum de trei sute optzeci de standarzi. Va voi pune inca o intrebare si va voi oferi posibilitatea de a reduce datoria la trei sute saptezeci si sapte.
— Da-i drumul!
— Care sunt coordonatele planetei dumneavoastra — Caritate?
Caritate nu se afla teribil de departe de K’theddion, ca distanta interstelara, iar calatoria pana acolo dura doar trei saptamani standard. Pentru Jaime Kreen, aceste saptamani au reprezentat un interval in care nu-si vazuse capul de treaba. In timp ce Arca inghitea, in tacere, anii-lumina, Kreen lucra. Praful se acumulase, de secole, in unele dintre coridoarele mai putin folosite. Haviland Tuf ii daduse lui Kreen un tarn si-i spusese sa curete.
Kreen refuzase, pomenind de bratele lui fracturate, o scuza mai mult decat suficienta. Haviland Tuf ii administrase un calmant, apoi il inchisese in bazinul de cronourzeala al Arcei, in care aceleasi energii uriase care urzeau panza cosmosului puteau fi folosite pentru a face lucruri bizare timpului. Era cel de pe urma si cel mai mare secret al Imperialilor Pamantului, sustinea Tuf. Fusese pierdut, practic, in restul Universului, cu exceptia acelui loc. Il utiliza pentru a aduce clonele la maturitate deplina in cateva zile. Acum il folosise pentru a-l imbatrani pe Jaime Kreen, reusind in acest fel sa-i vindece, in cateva ore, bratele rupte.
Cu bratele proaspat reparate, Kreen se apucase de maturat, pentru un salariu de cinci standarzi pe ora.
Maturase kilometri de coridoare, mai multe incaperi decat putea numara, tot felul de custi goale in care se stransese si altceva decat praf. Matura pana il dureau bratele, iar cand nu avea tarnul in mana, Haviland Tuf ii gasea alte lucruri de facut. In timpul mesei, Kreen facea pe majordomul, aducandu-i lui Tuf urcioare de cositor cu bere neagra sau farfurii umplute cu legume inabusite. Tuf le accepta impasibil, stand in fotoliul — pe care-l umplea complet — in care obisnuia sa se odihneasca si sa citeasca. Kreen era obligat sa-l serveasca si pe Dax, uneori de trei, patru ori la fiecare masa, deoarece cotoiul imens era un mancacios mofturos, iar Tuf insistase ca preferintele acestuia sa fie satisfacute. Numai dupa ce Dax se indestula, Jaime Kreen avea si el permisiunea de a se ocupa de propriul pranz.
Odata, tanarul fusese pus sa faca o reparatie minora, pe care masinaria Arcei, din vreun motiv oarecare, nu era capabila s-o execute. Dar efectuase treaba atat de rau, incat Haviland Tuf il scutise imediat de viitoare sarcini de acest fel.
— Blamul mi se cuvine in intregime mie, domnule, spusese Tuf, cand avusese loc intamplarea. Am uitat sa-mi reamintesc ca sunteti, prin pregatire, un birocrat, adica, practic, bun de nimic.
In pofida faptului ca tanarul trudea din greu, datoria lui se reducea cu o incetineala chinuitoare, iar uneori nu se reducea deloc. Kreen descoperise foarte repede ca Haviland Tuf nu dadea nimic pe gratis. Pentru ca-i ingrijise bratele fracturate, Tuf 11 taxase cu o suta de standarzi, pentru servicii medicale, suma care se adaugase la obligatiile sale. De asemenea, il credita cu un standard pe zi pentru aer, cu o zecime de standard pentru fiecare litru de apa, cu o jumatate de standard pentru un urcior cu bere. Mesele erau destul de ieftine: doar doi standarzi fiecare, pentru felul de baza. Dar felul de baza se dovedea a fi un terci gros, fara gust, de fiecare data cand Kreen nu dorea sa plateasca preturi mai mari pentru tocana gustoasa de legume care ii placea in mod deosebit lui Tuf. Ar fi fost dispus sa plateasca si mai mult pentru carne, dar Tuf refuzase sa-i furnizeze asa ceva. In singura ocazie in care ii ceruse lui Tuf sa-i cloneze o friptura, negutatorul se multumise sa-l priveasca si sa spuna:
— Noi nu mancam carne de animal aici!
Apoi isi vazuse de drum, imperturbabil, ca de obicei.
In timpul primei zile petrecute pe Arca, Jaime Kreen il intrebase pe Haviland Tuf unde se afla toaleta. Tuf il taxase cu trei standarzi pentru raspuns si cu o zecime de standard suplimentara pentru folosirea instalatiei.
Din timp in timp, Kreen se gandea la crima. Dar, chiar si in momentele in care era cel mai decis sa ucida, atunci cand se imbata ca un porc, ideea nu i se parea realizabila. Dax era intotdeauna unde se afla Tuf, hoinarind pe coridoare alaturi de gigant sau stand senin in bratele acestuia, iar Kreen era sigur ca gazda lui mai avea si alti aliati. Ii zarise in timpul calatoriilor sale prin nava — siluete negre, cu aripi, care se roteau pe deasupra capului sau in camerele cele mai intunecoase, umbre fugare care se strecurau inapoi printre masini cand le privea. Nu le vazuse niciodata limpede, dar era convins ca le-ar fi vazut pe toate prea bine daca l-ar fi atacat pe Haviland Tuf.
De aceea, sperand sa-si reduca datoria ceva mai repede, se apucase de jocuri de noroc.
Probabil ca nu era cel mai intelept mod de a actiona, dar Jaime Kreen avea oarecare slabiciune pentru jocurile de noroc. Prin urmare, in fiecare noapte, pierdea ore in sir cu un joc ridicol, care-i placea lui Tuf, aruncand zaruri si mutand pioni in jurul unei acumulari imaginare de stele, cumparand, vanzand si schimband planete, construind orase si arcologii, supunandu-l pe celalalt calator stelar la tot felul de taxe de asolizare si impozite. Din nefericire, Tuf era mult mai priceput decat el la joc si termina, de obicei, prin a castiga inapoi o portie zdravana a salariului pe care i-l platise in timpul zilei.
Cu exceptia momentelor petrecute la masa de joc, Haviland Tuf ii vorbea rareori lui Kreen, si atunci numai despre sarcinile pe care le avea de indeplinit si despre platile pe care si le faceau unul altuia. Oricare ar fi fost intentiile sale privind planeta Caritate, nu i le comunicase, iar Kreen nu intentiona sa-l intrebe, din moment ce orice raspuns adauga trei standarzi la datoria lui. Iar Tuf nu punea nici o intrebare care ar fi putut sa-i dea vreo indicatie. Si continua obiceiurile sale solitare, lucra singur in diferite camere de clonare si in laboratoarele Arcei, citea carti stravechi, prafuite, in limbi pe care Kreen nu le intelegea, si discuta indelung cu Dax.
Acest mod de viata dura pana in ziua in care intrara pe orbita in jurul Caritatii, iar Haviland Tuf il convoca pe Kreen in camera de comunicatii.
Camera de comunicatii era lunga si ingusta, iar de-a lungul peretilor se aflau insirate ecranele intunecate ale monitoarelor, precum si console sclipind usor. Haviland Tuf statea in fata unui asemenea ecran negru, cu Dax pe genunchi, cand intra Kreen. Se rasuci auzind sunetul usii ce se inchidea.
— Am incercat sa deschid canalele de comunicatii cu Orasul Sperantei, zise el. Priviti!
Atinse un buton de pe consola, pentru redarea inregistrarii.
In timp ce Jaime Kreen se instala pe un scaun gol, lumina se aprinse pe ecranul din fata lui Tuf, iar liniile de pe el se imbinara, alcatuind figura lui Moise, un barbat spre sfarsitul varstei mijlocii, cu trasaturi regulate, aproape frumoase, cu par rar, castaniu-cenusiu, si ochi caprui, plini de-o blandete inselatoare.
— Sterge-o, nava stelara! spuse vocea inregistrata a conducatorului altruistilor, pe un ton profund, amabil, chiar daca vorbele erau aspre. Portul Credintei este inchis, iar Caritate se afla sub o noua conducere. Poporul de pe aceasta planeta nu vrea sa faca negot cu pacatosii si nu are nevoie de obiectele pierzaniei pe care le aduci. Lasa-ne in pace!
