— Aiurea! replica Moise si incepu sa coboare dealul, indreptandu-se spre stalpul de foc. Cine esti?
— Sunt cel care sunt! zise stalpul de foc, retragandu-se pe masura ce Moise inainta. Eu sunt Domnul Dumnezeu!
— Esti o proiectie holografica, raspunse Moise, emisa din norul ala caraghios de deasupra noastra. Eu sunt un om sfant, nu unul prost! Acum pleaca!
Stalpul de foc ramase pe loc, huruind amenintator. Moise trecu drept prin el si continua sa coboare dealul. Stalpul ramase, rotindu-se si rasucindu-se, mult timp dupa ce Moise disparuse.
— Intr-adevar! bubui el, cu vocea-i puternica, tunatoare, catre noaptea goala.
Apoi se cutremura, sclipind.
Norisorul cenusiu o zbughi peste deal si-l ajunse pe Moise dupa un kilometru. Stalpul de foc serpui din el in jos, paraind, incarcat de o energie de rau augur. Moise il ocoli. Stalpul de foc incepu sa-l urmareasca.
— Voi, locuitorii din oras, incepeti sa-mi puneti rabdarea la incercare, zise Moise, in timp ce mergea. Imi ispititi oamenii cu metodele voastre pacatoase, trandave, iar acum imi intrerupeti meditatia de seara. Am avut o zi grea, dedicata muncii sfinte. Va avertizez ca-s pe cale sa ma enervez. Am interzis legaturile cu stiinta. Luati-va aeromobilul si holograma si dispareti inainte de a aduce plaga bubelor asupra oamenilor vostri!
— Vorbe goale, domnule! ii raspunse stalpul de foc, tinandu-se dupa el. Bubele sunt mult dincolo de priceperea dumneavoastra limitata. Credeti ca puteti insela pe unul ca mine la fel de usor ca pe turma aceea de birocrati limitati?
Moise ezita si arunca o privire ganditoare peste umar.
— Te indoiesti de puterile Dumnezeului meu? Credeam ca demonstratia mea a fost destul de ampla!
— Desigur, spuse stalpul de foc. Numai ca lucrurile au demonstrat limitele dumneavoastra si ale oponentilor dumneavoastra. E limpede ca ati planuit totul cu mult timp inainte, dar ati implicat doar puterile dumneavoastra.
— Iti inchipui ca plagile care au bantuit Orasul Sperantei au fost doar coincidente sau ghinioane?
— Ma intelegeti gresit, domnule. Stiu exact ce-au fost, stiu ca n-a existat nimic supranatural in vreuna din ele. De generatii, tinerii si nemultumitii dintre altruisti au emigrat in oras. A fost atat de usor si de simplu sa implantati printre ei propriii dumneavoastra spioni, sabotori si agenti! De cata intelepciune ati dat dovada asteptand un an, doi sau chiar cinci, pana cand acestia au fost pe deplin acceptati in Orasul Sperantei, ajungand sa capete pozitii de raspundere! Broastele si insectele pot fi prasite, domnule, foarte usor, fie intr-o cabana de pe Muntele Muncii Cinstite, fie intr-un apartament dintr-un bloc din oras. Daca veti elibera asemenea creaturi in pustietate, se vor imprastia si vor muri. Elementele naturii le vor ucide, dusmanii naturali le vor vana, vor pieri din lipsa de hrana. Mecanismul complex, nemilos, al ecologiei, le va pune la locul lor normal. Dar lucrurile se vor petrece diferit intr-o arcologie, veritabila ecologie arhitecturala care nu-i, in realitate, deloc ecologie, pentru ca are spatiu doar pentru oameni, nu si pentru animale.
Acolo, vremea este intotdeauna frumoasa si blanda, nu exista specii in competitie sau inamici pradalnici, si-i suficient de simplu sa gasesti o sursa potrivita de hrana. In asemenea conditii, rezultatul este, inevitabil, o plaga. Dar o falsa plaga, care se intinde doar intre hotarele orasului. In exterior, mica dumneavoastra plaga cu broaste, paduchi sau muste ar fi fost un nimic pentru vant, ploaie si pustietate.
— Am schimbat apa lor in sange, insista Moise.
— Desigur, agentii dumneavoastra au plasat chimicale organice in rezervoarele cu apa ale orasului.
— Am aruncat asupra lor plaga intunericului, adauga Moise, pe un ton ce devenise defensiv.
— Domnule, spuse stalpul de foc, imi insultati inteligenta cu asemenea probleme evidente. Ati intrerupt curentul.
Moise se intoarse sa faca fata stalpului, privindu-l provocator, cu figura rosie din cauza luminii reflectate.
— Neg asta! Neg totul! Sunt un profet adevarat!
— Adevaratul Moise a abatut asupra dusmanilor sai o molima ingrozitoare, bubui stalpul de foc cu o voce calma — atat cat putea fi de calm un tunet. Dumneavoastra n-ati declansat nici una. Adevaratul Moise a aruncat asupra dusmanilor o sudoare purulenta care producea bube, astfel incat nimeni nu i s-a putut impotrivi. Dumneavoastra n-ati facut asa ceva. Omisiunile dumneavoastra v-au dat de gol, domnule. Adevaratele molime se afla dincolo de puterile dumneavoastra. Adevaratul Moise a devastat tara dusmanilor sai cu o grindina care a curs zi si noapte. Si aceasta plaga depaseste capacitatile dumneavoastra limitate. Insa dusmanii dumneavoastra, inselati de trucurile pe care le-ati folosit, au abandonat Orasul Sperantei inainte de a zecea plaga, cea a mortii primului nascut, iar acesta a fost marele dumneavoastra noroc, pentru ca, in cazul in care ati fi vrut sa treceti la fapte, cu certitudine ati fi avut parte de esec.
Moise izbi stalpul de foc cu toiagul. Nu se vazu vreun efect aparent nici asupra bastonului, nici asupra stalpului.
— Sterge-o! racni el. Oricine ai fi, nu esti Dumnezeul meu! Te desfid! Vad tot raul de care esti in stare! Ai spus-o singur: in natura, plagile sunt lucruri mai putin simple decat intr-o arcologie. Suntem in siguranta in viata simpla pe care o traim pe Muntii Muncii Cinstite, aproape de Dumnezeul nostru. Suntem plini de gratia divina. Nu ne poti face rau!
— Bineinteles ca gresesti, Moise! bubui stalpul de foc. Da-mi poporul inapoi!
Moise nu-l mai asculta. Trecu din nou prin foc si, furios, incepu sa alerge spre sat.
— Cand incepi? intreba grabit Jaime Kreen, dupa ce Haviland Tuf se intoarse pe Arca.
Dupa ce-i dusese pe ceilalti caritani pe suprafata planetei, Kreen ramasese la bord, deoarece — dupa cum subliniase el — Orasul Sperantei era de nelocuit, iar in sate si taberele de munca ale altruistilor nu era loc pentru el.
— De ce nu lucrezi? Cand…
— Domnule, zise Haviland Tuf, care statea pe scaunul lui favorit, mancand dintr-un castron ciuperci cu smantana si coaja de lamaie, avand un urcior cu bere pe masa, la indemana, sa nu va imaginati ca-mi puteti da ordine, exceptand cazul in care ati prefera ospitalitatea lui Moise in locul celei pe care v-o ofer. Lucrarile necesare a fi facute au fost deja facute, mormai el, dupa ce sorbi din bere. Mainile mele, spre deosebire de ale dumneavoastra, n-au lenevit in timpul calatoriei noastre de la K’theddion…
— Dar asta a fost inainte…
— Au mai ramas cateva amanunte minore. Majoritatea clonarilor de baza au fost efectuate. Clonele au fost puse la treaba. Bazinele de inmultire sunt pline. Lasati-ma sa-mi iau masa! adauga el, clipind catre Kreen.
— Plagile… Cand vor incepe?
— Prima a inceput cu cateva ore in urma.
Pe pantele Muntilor Muncii Cinstite, trecand prin cele sase sate si prin campurile stancoase ale Sfintilor Altruisti, ca si prin taberele de munca sterpe, risipite, in care fusesera cazati refugiatii din oras, curgea un rau larg, lent, pe care altruistii il numeau Mila Domnului, iar ceilalti Raul Sudorii. Cand zorile izbucnira deasupra orizontului indepartat, cei care se dusesera pe mal pentru a pescui, a-si umple bidoanele sau a-si spala hainele se intoarsera in sate sau in taberele de munca tipand ingroziti:
— Sange! Raul e din sange, asa cum au fost apele din oras! Moise fu anuntat si se duse fara tragere de inima, la rau, stramband din nas la mirosul pestelui mort sau muribund, simtind duhoarea sangelui.
— O smecherie a pacatosilor din Orasul Sperantei, zise el, in timp ce privea suvoiul lent, stacojiu. Domnul Dumnezeu reinnoieste lumea naturii. Ma voi ruga si, dupa o zi, apa va fi din nou curata si proaspata.
Ramase in noroi, cu picioarele intr-o balta putin adanca, sangerie, plina de pesti morti, intinse bastonul peste apele bolnave si incepu sa se roage. Se ruga o zi si o noapte, dar apele nu se limpezira.
Cand zorile aparura din nou, Moise se retrase in cabana sa, dand ordin ca Rej Laithor si cinci alti administratori de frunte sa fie luati din mijlocul familiilor lor si interogati foarte serios. Anchetatorii nu aflara nimic. Patrule de altruisti inarmati urcara in susul raului, cautand conspiratorii care aruncasera poluanti chimici in rau, insa nu gasira nimic. Calatorira trei zile si trei nopti, pana la cascada cea mare din Tara de Sus, si, chiar si acolo, apele care cadeau erau sange, sange, sange!
Moise se ruga fara incetare, zi si noapte, pana cand, in cele din urma, se prabusi, epuizat, iar locotenentii lui il dusera in cabana lui simpla. Raul ramase rosu, sumbru.
— E invins! spuse Jaime Kreen dupa o saptamana, cand Haviland Tuf se intoarse din inspectia pe care o facuse jos, cu barja sa aeriana. Ce asteapta?
— Asteapta ca raul sa se curete singur. Una a fost sa contaminezi rezervoarele de apa ale unui sistem
