Scurt timp dupa aceea, Kreen i-l livra pe Moise lui Haviland Tuf, dupa care dadu sa plece.
— Ramaneti, il invita Tuf.
Se aflau intr-o camera pe care Kreen n-o vazuse niciodata, o incapere uriasa, in care rasuna ecoul, cu peretii si podeaua de cel mai pur alb. Tuf statea in centrul incaperii, in fata unui panou de comanda in forma de potcoava. Dax se odihnea pe consola, parand totusi foarte atent.
Moise era inca ametit.
— Unde sunt? intreba el.
— Va aflati la bordul navei de germinare Arca, ultima nava functionala conceputa pentru razboi biologic al Corpului de Ingineri Ecologi. Eu sunt Haviland Tuf.
— Vocea ta…, zise Moise.
— Eu sunt Domnul Dumnezeu, raspunse Haviland Tuf.
— Da…, mormai celalalt, apoi se ridica brusc.
Jaime Kreen, care se afla in spatele lui, il apuca de umar si-l apasa violent, impingandu-l pe scaun. Moise protesta, dar nu mai incerca sa se scoale.
— Tu ai fost cel care a adus plagile, vocea din stalpul de foc, diavolul care s-a dat drept Dumnezeu!
— Desigur, recunoscu Haviland Tuf. Dar va inselati. Dumneavoastra sunteti cel care s-a dat drept altcineva. Ati vrut sa intruchipati un profet, ati pretins ca detineti puteri supranaturale, pe care insa nu le aveti. Ati folosit trucuri si ati purtat o forma primitiva de razboi ecologic. Eu, in schimb, nu ma dau drept altceva. Sunt Domnul Dumnezeu.
Moise scuipa intr-o parte, a dispret.
— Esti un om cu o nava cosmica, un intretinut al masinilor. Ai jucat bine teatrul cu plagile. Dar doua plagi nu transforma un om in Dumnezeu.
— Doua, intr-adevar…, spuse Haviland Tuf. Va indoiti cumva de posibilitatea de a le indeplini si pe celelalte opt?
Mana lui mare se misca pe aparatele din fata lui, camera se intuneca, iar cupola se lumina. Traira senzatia ca se aflau in spatiul cosmic, privind spre Caritate. Apoi, Haviland Tuf manevra din nou instrumentele lui. Holograma se modifica, se misca, se invalmasi, se amesteca, pana cand petele de culoare se limpezira iar. Acum aveau impresia ca pluteau deasupra asezarilor Sfintilor Altruisti din Muntii Muncii Cinstite.
— Priviti! comanda Haviland Tuf. Aceasta-i o simulare pe calculator. Aceste lucruri nu exista, dar ar putea exista. Sunt convins ca veti gasi experienta edificatoare.
In camera cu cupola, in totalitatea ei, se vedeau satele si oameni ce se miscau in ele, ca niste umbre, strangand in gropi trupurile broastelor moarte, pentru a le arde. Remarcara ca in cabane se aflau oameni mai slabiti, arzand de febra.
— Momentul de dupa a doua plaga, anunta Haviland Tuf, asa cum este acum. Broastele-sangerii s-au sfasiat intre ele. Paduchii, anunta el, apasand pe butoane.
Aparura paduchii. Chiar si praful parea sa colcaie de ei. Toti oamenii-umbre se scarpinau, iar Jaime Kreen (care se scarpinase ceva inainte de a pleca spre K’theddion) chicoti. Dupa cateva clipe se opri din chicotit. Paduchii pareau a fi mai mult decat paduchi. Oamenii erau acoperiti de o spuzeala stacojie, multi dintre ei cadeau la pat, gemand de durere, de-o durere teribila. Unii se scarpinau atat de tare, in furia lor, incat le tasnea sangele, isi croiau dungi in piele, isi rupeau unghiile.
— Muste, anunta Haviland Tuf.
Iar mustele roira, muste de toate soiurile — muste umflate, impungatoare, de pe Dam Tullian; muste de pe Vechiul Pamant, purtatoare de boli antice; muste-de-carne negre si cenusii, de pe Gulliver; muste apatice, de pe Cosmar, care-si depun ouale in tesuturi vii — se asezara peste sate si peste Muntii Muncii Cinstite, in nori imensi, si le acoperira, ca un morman imens de balegar. Ramasera peste ele, un strat negru, gros, imputit.
— Epizootia, anunta Haviland Tuf.
Privira turmele pierind, cu miile de capete. Animalele-de-carne imense, din pivnitele Orasului Sperantei, se transformara in putreziciune si stricaciune. Arderea cadavrelor nu putea opri molima. Curand, nu mai ramase carne, iar oamenii care mai traiau inca devenira scofalciti, fara vlaga. Haviland Tuf rosti cateva cuvinte: antrax, boala lui Ryerson, casexie trandafirie, calieroza.
— Bube, veni urmatorul anunt si, din nou, boala facu ravagii, de data asta in randul oamenilor, nu al animalelor.
Acestia transpirau si tipau, in timp ce bubele le acopereau figurile, mainile, piepturile, fiecare din ele umflandu-se pana se spargea, iar sangele si puroiul curgeau. Apoi, alte bube cresteau, de indata ce acelea vechi dispareau. Barbatii si femeile se impleticeau pe strazile satelor umile, orbi si cu urme de rani, cu trupurile pline de cruste sau acoperite de rani deschise, cu transpiratia curgand ca uleiul. Cand cadeau in praf, printre mustele, paduchii si vitele moarte, putrezeau acolo, intrucat nu exista nimeni in stare sa-i ingroape.
— Grindina, anunta Haviland Tuf, si se porni o grindina puternica, tunatoare, grea, cu pietre de gheata cat pumnul, timp de o zi si o noapte, si inca o zi si o noapte, si iar o zi si o noapte, si tot asa, iar focul se amesteca in grindina.
Cei care ieseau din case mureau, grindina strivindu-i de sol. Iar multi dintre cei care ramasesera inauntru mureau si ei. Cand, intr-un tarziu, grindina inceta, abia de mai ramasese cate o cabana in picioare.
— Lacuste, anunta Haviland Tuf.
Acestea acoperira pamantul si cerul, nori intregi, mai mari decat cei ai mustelor. Se opreau pretutindeni, tarandu-se peste cei vii si cei morti, mancand putina hrana pe care o mai aveau, pana nu mai ramase deloc.
— Intuneric, anunta Haviland Tuf.
Intunericul se misca. Era un gaz, un gaz dens, negru, manat de vant. Era un lichid care curgea, prelingandu-se ca un suvoi inteligent de smoala, sclipitor, stralucitor. Era tacere. Era noapte. Era viu. Pe unde trecea, nu ramanea viata in urma lui. Radacinile, iarba se uscau, mureau, solul insusi arata jupuit, devastat, invinetit. Era un nor mai mare decat satele, decat Muntii Muncii Cinstite sau decat cel al lacustelor. Se asternu peste toate, si nimic nu se misca timp de o zi si o noapte, apoi intunericul viu se rostogoli, iar in urma lui ramasera doar praf si putreziciune uscata.
Haviland Tuf isi atinse din nou aparatele, iar vedenia disparu din fata lor. Lumina reveni. Peretii erau foarte albi.
— A zecea plaga, spuse Moise incet, cu o voce care nu mai parea puternica sau ampla. Moartea primilor nascuti.
— Recunosc propriul meu esec, raspunse Haviland Tuf. Nu pot face o diferentiere atat de fina. Voi sublinia, totusi, ca toti primii nascuti sunt morti, in aceste scene care n-au existat niciodata. Chiar si ultimii nascuti. Sunt un Dumnezeu grosolan si neindemanatic. In furia mea, i-am ucis pe toti.
Moise era palid, zdrobit, dar nu renuntase inca la incapatanarea sa.
— Esti doar un om! sopti el.
— Om, repeta Haviland Tuf cu o voce lipsita de intonatie, mangaindu-l pe Dax cu mana-i enorma, alba. Am fost nascut om si am trait ani indelungati, Moise. Dar apoi am gasit Arca si am incetat sa mai fiu om. Puterile de care dispun sunt mai mari decat ale multor zei pe care i-au adorat oamenii. Nu exista om pe care-l intalnesc, caruia sa nu pot sa-i iau viata. Nu exista o planeta pe care sa n-o pot distruge complet sau s-o refac, dupa voie. Eu sunt Domnul Dumnezeu, sau egal cu vreunul pe care l-ati intalnit vreodata. Aveti mare noroc ca eu sunt binevoitor si milostiv. Si, de asemenea, deseori plictisit. Voi sunteti doar niste pioni pentru mine, nimic mai mult — piese si jucatori, in acelasi timp — intr-un joc cu care mi-am pierdut vremea pret de cateva saptamani. Chestia asta cu plagile s-a dovedit a fi un joc interesant. Pentru un timp. Dar a devenit repede plicticos. Dupa numai doua plagi a devenit evident ca n-am o opozitie sesizabila, ca dumneavoastra, Moise, nu sunteti capabil sa faceti ceva care m- ar fi putut surprinde. Obiectivul meu a fost indeplinit — am adus inapoi oamenii in Orasul Sperantei. Restul ar fi un ritual fara sens. Prefer sa ma opresc. Pleaca, Moise, si nu mai aduce plagi! Am terminat cu tine! Jaime Kreen, aveti grija ca nu cumva caritanii sa se razbune, in viitor. Ati avut destule victorii. intr-o generatie, cultura si religia lui, modul lui de viata va disparea. Amintiti-va cine sunt, amintiti-va ca Dax va poate citi gandurile. Daca Arca va trece din nou pe aici si voi descoperi ca nu v-ati supus, va fi asa cum v-am aratat. Plagile se vor abate asupra micii voastre planete, pana nu va ramane urma de viata pe ea!
Jaime Kreen 11 duse pe Moise cu Grifonul inapoi la oamenii lui, apoi — conform instructiunilor lui Tuf — lua patruzeci de mii de standarzi de la Rej Laithor si-i aduse pe Arca. Haviland Tuf il intampina pe puntea navetelor, cu Dax in brate, si-si primi plata cu o simpla clipire din ochi.
