Istoricii nostri de seama au studiat relicva grosolana pe care o detii. Eu insumi am supervizat simularile. Primirea ta a fost bine pregatita.
— Nu doresc sa par nepoliticos, dar nu era necesar sa ajungeti la asa ceva, declara Tuf, privind sirurile de teleecrane de deasupra consolelor insirate pe ambele laturi ale camerei inguste si studiind falanga navelor de razboi s’uthlameze care incercuiau iute Arca. Daca aceasta ostilitate neprovocata isi are sursa in datoria mea restanta catre Port S’uthlam, fiti convins ca sunt pregatit s-o platesc imediat.
— Doua minute, zise Wald Ober.
— Mai mult, daca S’uthlam-ul are nevoie de ingineri ecologi suplimentari, descopar ca-s brusc inclinat sa va ofer serviciile mele la un pret mult redus.
— Ne-am saturat de solutiile tale! Un minut.
— Se pare ca mi-a ramas o singura solutie viabila.
— Te predai? intreba comandantul, banuitor.
— Cred ca nu, raspunse Haviland Tuf, apoi se intinse, matura cu degetele-i lungi o serie de taste holografice si ridica vechile scuturi defensive ale Arcei.
Figura lui Wald Ober era acoperita, dar acesta reusi sa-si transmita ranjetul prin intermediul glasului.
— Ecran din a patra generatie imperiala, cu tripla redundanta, suprapunere de frecventa, toate fazarile scuturilor coordonate de calculatoarele navei. Armura pe carena, din placi de duraliaj. Ti-am spus ca am facut cercetari!
— Setea dumneavoastra de cunoastere e laudabila, declara Tuf.
— Urmatorul tau sarcasm s-ar putea sa fie ultimul, negustorule, asa ca ai grija sa fie de calitate! Treaba e ca stim exact ce ai, stim pana la a paisprezecea zecimala ce lovituri poate amortiza blindajul unei nave de germinare CIE. Suntem pregatiti sa-ti dam mai mult decat poti suporta, afirma Ober, apoi intoarse capul si se rasti la un subaltern nevazut: Pregatiti-va sa deschideti focul!
Cand figura acoperita de coiful negru se rasuci din nou catre Tuf, ofiterul adauga:
— Vrem Arca si n-o sa ne impiedici s-o luam. Treizeci de secunde!
— Ingaduiti-mi sa nu fiu de acord, zise calm Tuf.
— Vor trage la ordinul meu. Daca insisti, o sa-ti numar secundele finale ale vietii. Douazeci. Nouasprezece. Optsprezece.
— Rareori am auzit o numaratoare atat de viguroasa, comenta Tuf. Va rog sa nu va pierdeti sirul din cauza stirii intristatoare.
— … paisprezece, treisprezece, doisprezece. Tuf isi incrucisa mainile pe burta.
— Unsprezece. Zece. Noua.
Ober privi stanjenit intr-o parte, apoi din nou spre ecran.
— Noua, zise Tuf. Un numar dragut. De obicei, e urmat de opt, apoi de sapte.
— Sase, spuse Ober, ezitand. Cinci. Tuf astepta in tacere.
— Patru. Trei. Ofiterul se opri.
— Ce stire intristatoare? racni el spre ecran.
— Domnule, daca tipati, ma veti obliga sa reduc volumul sunetului echipamentului de comunicatii, spuse Tuf, dupa care ridica un deget. Stirea intristatoare este ca simpla strapungere a scuturilor defensive ale Arcei, lucru pe care ma indoiesc ca-l puteti face usor, va declansa un mic dispozitiv termonuclear pe care l-am instalat mai demult, in secret, in biblioteca de celule a navei. Va distruge instantaneu materialul de clonare care face Arca unica, nepretuita si nespus de dorita.
Urma o tacere indelungata. Senzorii sclipitori, purpurii, din intunecimea vizierei iui Wald Ober parura ca ard, in timp ce acesta privea de pe ecran trasaturile lui Tuf.
— Blufezi! zise comandantul, in cele din urma.
— Intr-adevar, raspunse Tuf. M-ati prins. Ce prostie sa cred ca as putea insela un om cu perspicacitatea dumneavoastra printr-o pacaleala atat de evidenta si de copilareasca! Acum, ma tem ca veti trage in mine, veti strapunge scuturile mele demodate si veti demonstra ca mint. Lasati-mi doar un moment, sa-mi iau adio de la pisici!
Isi incrucisa mainile pe burta mare si astepta raspunsul comandantului, instrumentele lui aratau ca flotila s’uthlameza ajunsese pe pozitii.
— O s-o fac, avorton nenorocit! rabufni Wald Ober.
— Astept cu resemnare intristata. — Mai ai douazeci de secunde!
— Ma tem ca stirea pe care v-am adus-o la cunostinta v-a zapacit. Numaratoarea a fost oprita la trei. Dar voi profita fara rusine de eroarea dumneavoastra si voi savura fiecare clipa care mi-a ramas.
Se privira unul pe celalalt, fata in fata, ecran in ecran, mult timp. Ghemuit in poala lui Tuf, Dax incepu sa toarca. Haviland Tuf se intinse si incepu sa mangaie blana neagra, lunga, a cotoiului. Dax toarse mai tare si masa genunchiul lui Tuf cu labele.
— Oh, las-o balta! zise Wald Ober si indrepta degetul spre ecran. Ne-ai oprit pentru moment, dar te avertizez, Tuf, sa nu te gandesti sa incerci sa fugi! Mort sau fugit, in ambele cazuri pierdem biblioteca de celule. Iar daca am de ales, as prefera sa te vad mort!
— Va inteleg pozitia. Eu, bineinteles, as prefera sa plec. Dar am de platit o datorie Portului S’uthlam-ului si nu pot fugi in mod neonorabil, asa cum va temeti, deci va rog sa acceptati asigurarile mele ca vom avea ocazia sa meditam impreuna, dumneavoastra privindu-mi figura, iar eu masca infioratoare, cat timp vom ramane in acest impas plictisitor.
Wald Ober nu avu ocazia sa-i raspunda. Masca lui de lupta disparu brusc de pe ecran, fiind inlocuita de figura lipsita de frumusete a unei femei — o gura aspra, stramba, un nas care fusese rupt de mai multe ori, o piele aspra, cu nuanta albastra-neagra care se obtine in urma multor radiatii puternice si a unor decenii de folosire a pilulelor anticanceroase, ochi stralucitori, deschisi la culoare, aproape sasii, totul inconjurat de un halou generos de par cenusiu, gros.
— Ajunge cu incapatanarea! spuse ea. Ai castigat, Tuf. Ober, te transformi in garda de onoare! Asezati-va in formatie si escortati-l in panza, fir-ar sa fie!
— Cata grija! exclama Haviland Tuf. Sunt incantat sa va informez ca sunt pregatit sa achit plata finala a datoriei catre Port S’uthlam, pentru repararea Arcei.
— Sper ca ai adus si niste mancare pentru pisici, zise sec Tolly Mune. Asa-numita rezerva pentru cinci ani pe care mi-ai lasat-o s-a terminat acum doi ani. Presupun ca n-ai de gand sa iesi la pensie si sa ne vinzi Arca, ofta ea.
— Nu, intr-adevar.
— Nici nu credeam. Bine, Tuf, scoate berea, vin sa discut cu tine imediat ce ajungi in panza!
— Fara sa dau dovada de lipsa de respect, marturisesc ca nu sunt, in acest moment, intr-o dispozitie potrivita pentru a intretine un oaspete atat de distins ca dumneavoastra. Comandantul Ober m-a informat recent ca am fost declarat criminal si eretic, o idee bizara — nefiind nici cetatean al S’uthlam-ului, nici adept al religiei lui dominante — dar nu mai putin nelinistitoare. Sunt cuprins de teama si ingrijorare.
— Oh, asta! E doar o simpla formalitate.
— Intr-adevar?
— Ce naiba, Tuf, aveam nevoie de o buna scuza legala ca sa-ti furam nava! Suntem un guvern afurisit. Avem dreptul sa furam lucrurile pe care le dorim, cat timp putem sa dam afacerii o spoiala de legalitate.
— Trebuie sa recunosc ca rareori am intalnit, in peregrinarile mele, un functionar atat de cinstit ca dumneavoastra. Experienta este invioratoare. Dar, invigorat cum sunt, ce asigurare am ca nu veti continua eforturile pentru a captura Arca?
— Cine, eu? Cum as putea face asa ceva? Nu te teme, o sa vin singura. Adica, aproape singura, zambi ea. Cred ca n-o sa obiectezi daca aduc cu mine o pisica!
— Cu siguranta ca nu. Sunt incantat sa aflu ca felinele pe care le-am lasat in custodia dumneavoastra au prosperat in absenta mea. Astept cu nerabdare sosirea dumneavoastra, comandant de port Mune!
— Pentru tine, sunt primul consilier Mune, Tuf, zise ea trufasa, inainte sa dispara de pe ecran.
Nimeni n-ar fi afirmat ca Haviland Tuf era o persoana imprudenta. Se opri la doisprezece kilometri de capatul unei ramuri mari de docare a comunitatii orbitale cunoscuta ca Port Suthlam si mentinu scuturile continuu, cat timp astepta. Tolly Mune iesi sa-l intampine in mica nava pe care i-o daruise tuf cu ocazia precedentei sale vizite pe S’uthlam.
