Tuf deschise scuturile, s-o lase sa intre, si desfacu cupola cea mare de pe puntea de acostare, sa poata cobori. Aparatura Arcei indica faptul ca nava ei era plina cu forme de viata, din care doar una era umana. Restul aveau parametrii felinelor. Tuf ii iesi in intampinare, conducand o masinuta cu trei roti, cu anvelope umflate, purtand un costum verde-inchis, din imitatie de catifea, cu centura pe mijlocu-i amplu. Isi indesase pe cap o capela verde, cu cozoroc, impodobita cu theta de aur al Corpului Inginerilor Ecologi. Dax calatorea cu el, o labartare indolenta de blana neagra intinsa pe genunchii mari ai lui Tuf.
Cand sasul se deschise, Tuf conduse deliberat cu toata viteza prin mormanul de nave vechi, stricate, pe care le stransese, nu se stie cum, de-a lungul anilor. Direct catre locul in care Tolly Mune, fost comandant al Portului S’uthlam-ului, tropaia coborand rampa navei ei.
O pisica mergea alaturi de ea.
Dax tasni imediat in picioare, cu blana-i neagra zburlita si coada uriasa, mitoasa, aratand de parca ar fi fost bagata intr-o priza electrica.
Letargia lui obisnuita disparuse subit. Sari din poala lui Tuf pe capota masinii, isi dadu urechile pe spate si sasai.
— Cum, Dax, zise Tolly Mune, asa iti intampini o afurisita de rubedenie?
Apoi ranji si ingenunche sa mangaie animalul urias de langa ea.
— Ma asteptam la Ingratitudine sau Indoiala, spuse Tuf.
— Oh, sunt bine. Ca si toti descendentii lor afurisiti. S-au nascut mai multe generatii. Ar fi trebuit sa-mi inchipui ca asa o sa fie, din moment ce mi-ai daruit o pereche. Un mascul si o femela, fertili. Am… — se incrunta, numara iute pe degete, se gandi o data, apoi continua: Sa vedem, cred ca saisprezece. Da. Si doua gravide. Nava mea, zise ea, aratand cu degetul silueta din spate, s-a transformat intr-o crescatorie de pisici. Majoritatea nu se sinchisesc de imponderabilitate, ca si mine. Nascute si crescute la zero g. N-am inteles niciodata cum pot fi atat de gratioase intr-un moment si atat de caraghios de neindemanatice in urmatorul.
— Mostenirea felinelor e abundenta in contradictii, constata Tuf.
— Acesta-i Ciomag, il prezenta ea, luandu-l in brate si ridicandu-se in picioare. Fir-ar sa fie, e greu! Nu-ti dai seama la zero g.
Dax se uita la cealalta felina si sasai.
Ciomag, ghemuit la pieptul costumului vechi, murdar, al lui Tolly Mune, se uita in jos spre cotoiul urias, negru, cu o falosenie dezinteresata.
Haviland Tuf era inalt de doi metri si jumatate, cu trupul gros pe masura inaltimii, iar Dax era la fel de mare, comparat cu alte pisici, pe cat era Tuf in comparatie cu alti barbati.
Ciomag era mai mare.
Avea par lung, matasos, de-un cenusiu fumuriu la varf, usor argintiu la baza, iar ochii de acelasi cenusiu argintiu — bazine imense, adanci, linistite, intrucatva sinistre. Era cel mai frumos animal ce locuise vreodata in universul in expansiune si stia asta. Avea maniere de print nascut pentru a purta purpura regala.
Tolly Mune se strecura, greoaie, pe scaunul de langa Tuf.
— Si el e telepat, spuse ea, vesela. Exact ca al tau.
— Intr-adevar…
Dax statea batos si furios in poala barbatului. Sasai iar.
— Ciomag a insemnat salvarea celorlalte pisici, povesti Tolly Mune, cu o expresie de repros. Ai spus ca mi- ai lasat hrana pentru cinci ani!
— Pentru doua pisici, doamna. Evident, saisprezece animale consuma mai mult decat Indoiala si Ingratitudine.
Dax se apropie, isi arata dintii, se zburli.
— Am avut probleme cand s-a terminat mancarea. Avand in vedere lipsa de hrana, trebuia sa justific irosirea caloriilor pentru niste paraziti.
— Poate ar fi trebuit sa luati masuri pentru a limita reproducerea felinelor dumneavoastra, zise Tuf. O asemenea strategie ar fi avut, indubitabil, rezultate profitabile. Casa dumneavoastra ar fi servit ca ilustrare educativa a problemelor s’uthlameze intr-un microcosmos, ca parte a intregului.
— Sterilizare? Asta-i anti-viata. Nici vorba! Am avut o idee mai buna. L-am descris pe Dax unor anumiti prieteni — biotehi, cibertehi — si ei mi-au facut un animal al meu, obtinut din celule luate din Ingratitudine.
— Ce potrivit! Femeia zambi.
— Ciomag are aproape doi ani. A fost atat de folositor, incat mi s-a acordat o alocatie de hrana pentru celelalte pisici. Si m-a ajutat sa nu-mi inchei cariera politica.
— Nu ma indoiesc. Am observat ca nu pare stanjenit de gravitatie.
— Nu. Zilele astea au avut nevoie de mine pe planeta, al naibii de mult, mai mult decat imi place, iar Ciomag a mers cu mine. Pretutindeni.
Dax sasai iar si scoase un sunet jos, ragusit, amenintator. Se repezi spre Ciomag, apoi se dadu inapoi si-si scuipa dispretul pentru cotoiul mai mare.
— Mai bine l-ai tine langa tine, Tuf, zise Tolly Mune.
— Felinele demonstreaza uneori o inclinatie biologica spre lupta, pentru a stabili o ierarhie. Un lucru deosebit de evident in cazul motanilor. Dax, ajutat si instigat, fara indoiala, de capacitatile sale paranormale innascute, si-a stabilit de mult suprematia fata de Haos si de celelalte pisici ale mele. Probabil ca acum isi simte pozitia amenintata. Nu aveti motiv serios de ingrijorare, prim consilier Mune!
— Eram ingrijorata pentru Dax, spuse ea, in timp ce cotoiul negru se apropia, iar Ciomag, din poala ei, se uita la rivalul lui cu o plictiseala imensa.
— Nu va inteleg, isi exprima mirarea Tuf.
— Si Ciomag are capacitati paranormale innascute. Plus alte cateva avantaje. Gheare implantate din duraliaj, ascutite ca niste afurisite de brice, varate in teci speciale. O plasa subcutanee, din zale de plastotel nealogen, ceea ce face teribil de grea ranirea lui. Reflexe accelerate genetic, care-l fac de doua ori mai iute si mai indemanatic decat o pisica normala. O rezistenta foarte mare la durere. Nu vreau sa fiu o grosolana amarata insistand, dar, daca se ajunge la bataie, Ciomag o sa faca din Dax o multime de ghemulete de blana insangerata.
Haviland Tuf clipi, apoi ii lasa volanul lui Tolly Mune.
— Poate ar fi mai bine sa conduceti dumneavoastra.
Dupa aceea se intinse, apuca motanul furios de pielea cefei si-l aseza in poala lui, unde-l tinu locului, desi acesta zgaria si scuipa.
— Mergeti in directia aceea, zise el, aratand cu un deget lung, alb.
— Se pare, spuse Haviland Tuf, impletindu-si degetele, in timp ce privea din adancul unui fotoliu, ca imprejurarile s-au modificat intrucatva de cand am fost ultima oara pe S’uthlam.
Tolly Mune se uita atenta la el. Burta ii era mai mare decat fusese, figura lunga la fel de saraca in expresivitate, dar, fara Dax in poala, Tuf arata aproape dezbracat. Barbatul inchisese cotoiul negru pe o punte inferioara, pentru a-l tine departe de Ciomag. Din moment ce stravechea nava de germinare avea o lungime de treizeci de kilometri, iar pe puntea respectiva hoinareau mai multe pisici ale lui Tuf, Dax nu se putea plange de lipsa de spatiu sau de companie, dar probabil ca se simtea jignit si zapacit. Motanul paranormal fusese insotitorul constant si inseparabil al lui Tuf vreme de ani de zile, calatorise in buzunarele acestuia cand fusese pisoi. Lui Tolly Mune ii parea rau.
Dar nu prea mult. Dax fusese atuul lui Tuf, iar ea i-l anulase. Zambi si trecu degetele prin blana deasa, fumurie-argintie, a lui Ciomag, facandu-l sa scoata un tors tunator.
— Cu cat lucrurile se schimba mai mult, cu atat raman mai mult neschimbate, raspunse ea la comentariul lui Tuf.
— Aceasta-i una dintre acele zicale venerabile care se prabusesc la o examinare logica mai apropiata, fiind evident autocontradictorii. Daca intr-adevar lucrurile s-au schimbat pe S’uthlam, evident ca nu pot ramane aceleasi. Pentru mine, care vin de la mare distanta, schimbarile par mai notabile. De exemplu, razboiul si inaltarea dumneavoastra la rangul de prim consilier, o promovare considerabila si neanticipata.
— O amarata de slujba scarboasa! se stramba Tolly Mune. M-as intoarce la cea de comandant de port intr-o clipa, daca as putea.
— Satisfactiile dumneavoastra profesionale nu constituie obiectul discutiei de fata. Mai trebuie sa remarc faptul ca primirea mea pe S’uthlam a fost vizibil mai putin cordiala decat in timpul celorlalte vizite, spre marea
