respingatoare, va trebui sa fiti de acord ca sunt liber sa plec dupa ce lucrarea mea aici va fi indeplinita.
— Nu pot fi de acord cu asta, spuse Tolly Mune. Chiar daca as fi, Inaltul Consiliu va vota schimbarea mea din functie intr-o amarata de secunda.
— In al doilea rand, continua Tuf, razboiul trebuie sa inceteze. Ma tem ca nu voi fi in stare sa ma concentrez cum se cuvine asupra muncii mele cand e posibil ca, in orice moment, sa izbucneasca in jurul meu o batalie spatiala importanta. Ma distrag usor de la treaba navele care explodeaza, panzele de raze laser, gemetele muribunzilor. Mai mult, nu vad rostul depunerii de mari eforturi pentru a echilibra ecologia s’uthlameza, a o face functionala inca o data, cand flotele aliate ameninta sa arunce bombe cu plasma peste munca mea, deci si peste micile mele realizari.
— As pune capat razboiului asta daca as putea, dar e al naibii de greu, Tuf! Mi-e teama ca ne ceri imposibilul.
— Daca nu o pace permanenta, macar o marunta incetare a ostilitatilor. Puteti trimite o ambasada la fortele aliate si sa solicitati un scurt armistitiu.
— Ar fi posibil, zise ganditoare Tolly Mune. De ce? — Ciomag mieuna, stanjenit. — Planuiesti ceva, fir-ar sa fie!
— Salvarea dumneavoastra, recunoscu Tuf. Iertati-ma ca indraznesc sa ma amestec in inteleptele dumneavoastra stradanii de a incuraja mutatii prin intermediul radioactivitatii.
— Ne aparam! Noi n-am dorit acest razboi!
— Excelent. In acest caz, o scurta intrerupere nu va reprezenta un inconvenient exagerat.
— Aliatii nu vor accepta. Nici Inaltul Consiliu, de altfel.
— Regretabil. Poate ar trebui sa lasam S’uthlam-ului un timp de gandire. Probabil ca, peste doisprezece ani, s’uthlamezii supravietuitori vor avea o atitudine mai flexibila.
Tolly Mune se intinse si-l scarpina pe Ciomag dupa ureche. Ciomag se uita la Tuf, iar dupa un minut scoase un sunet scurt, ciudat, pitigaiat. Cand primul consilier se ridica brusc, uriasa pisica argintie-cenusie sari sprintena din poala ei.
— Ai castigat, Tuf, zise femeia. Condu-ma la o instalatie de comunicatii, ca sa transmit chestia asta afurisita. Tu esti pregatit sa astepti o vesnicie, eu nu. Mor oameni in fiecare clipa pe care o irosim.
Vocea ei era aspra, dar, in sine, Tolly Mune simtea, dupa luni de zile, cum in nelinistea sa patrundea speranta. Probabil ca Tuf putea sa puna capat razboiului si sa rezolve criza. Poate ca exista cu adevarat o sansa. Dar nu lasa nici o urma din aceste ganduri sa razbata in glasul ei.
— Sa nu crezi ca scapi de noi cu vreun caraghioslac! il avertiza ea.
— Vai, umorul n-a fost niciodata punctul meu forte!
— Tine minte ca-l am pe Ciomag! Dax e prea fantezist si prea intimidat ca sa-ti fie de folos, iar cotoiul meu imi va comunica imediat daca ai intentia sa ne tradezi!
— Intotdeauna, intentiile mele cele mai bune au fost primite cu suspiciune.
— Ciomag si cu mine vom fi umbrele tale amarate. Nu voi parasi nava pana lucrurile nu vor fi incheiate. Am de gand sa supraveghez serios tot ce vei face.
— Intr-adevar…
— Tine minte cateva afurisite de lucruri. Acum, eu sunt prim consilier. Nu Josen Rael. Nu Cregor Blaxon. Eu. Cand eram comandant de port, mi se spunea Vaduva de Otel. Poti sa pierzi o ora, doua, imaginandu-ti cum m-am ales cu numele asta amarat.
— Asa voi face, spuse Tuf ridicandu-se. Mai exista ceva ce doriti sa-mi reamintiti, doamna?
— Un singur lucru. O scena din videospectacolul Tuf si Mune.
— M-am straduit sarguincios sa elimin acea nefericita fictiune din memoria mea. Ce anume din ea voiti sa ma obligati sa-mi reamintesc?
— Scena in care pisica sfasie individul de la securitate, zise Tolly Mune cu un zambet scurt, dulce.
Ciomag se freca de genunchiul ei, isi intoarse privirea fumurie spre Tuf si marai din strafundul trupului sau masiv.
Au fost necesare aproape zece zile pentru a pregati armistitiul si alte trei pentru ca ambasadorii aliati sa ajunga pe S’uthlam. Tolly Mune petrecu acest rastimp hoinarind prin Arca, la doi pasi si jumatate in urma lui Tuf, interesandu-se de tot ce facea acesta, privind peste umarul lui cand lucra la consola, calatorind alaturi de el cand isi facea rondurile la bazinele de donare, ajutandu-l sa-si hraneasca pisicile (si tinandu-l pe ostilul Dax departe de Ciomag). Tuf nu incercase sa faca nimic ce ar fi putut sa dea de banuit.
Primea zilnic zeci de apeluri. Isi instala un birou in camera de comunicatii, astfel incat sa nu fie niciodata departe de Tuf, si rezolva acolo problemele care nu puteau sa astepte.
Sute de apeluri soseau zilnic pentru Haviland Tuf, dar acesta instruise calculatorul sa le refuze pe toate.
Apoi, veni ziua in care trimisii iesira din naveta diplomatica lunga, luxoasa, si ramasera locului privind puntea de acostare a Arcei si flota de nave abandonate. Un grup plin de culoare si diversitate. O femeie de pe Jazbo avea par albastru-negru, lung pana la mijloc, sclipind din cauza unor uleiuri fosforescente parfumate. Buzele ii erau acoperite de cicatricele complicate ale rangului. Skrymir trimisese un barbat indesat, cu figura rosie, patrata, si par de culoarea ghetii de munte. Avea ochi de-un albastru cristalin, care se asortau cu nuanta camasii sale din solzi de metal. Reprezentantul Triunicului Azur se misca intr-o ceata de proiectii holografice — o silueta vaga, fragmentata, schimbatoare, ce vorbea intr-o soapta plina de ecouri. Ambasadorul ciborg de pe Roggandor era tot atat de lat pe cat de inalt, facut din parti egale de duraliaj inoxidabil, plastotel intunecat si came pestrita, rosie-neagra. O femeie zvelta, delicata, in matasuri pastel transparente, reprezenta Planeta lui Henry. Avea trup adolescentin, baietesc, si ochi stacojii, fara varsta. Grupul aliatilor era condus de un barbat de pe Vandeen, un individ solid, dolofan, imbracat luxos. Parul lung ii cadea pe umeri, impletit in codite subtiri, delicate.
Haviland Tuf, care conducea un vehicul segmentat, ce aluneca pe punte ca un sarpe cu roti, opri exact in fata ambasadorilor. Vandeenul pasi in fata zambind, ridica mana si-si ciupi obrazul foarte puternic, apoi facu o plecaciune.
— Ti-as fi intins mana, dar tin minte ce opinie ai despre acest obicei, zise el. Iti amintesti de mine, musca?
Haviland Tuf clipi.
— Am o amintire vaga despre o intalnire intr-un tren ce ducea spre suprafata S’uthlam-ului, cu vreo zece ani in urma…
— Ratch Norren, ii improspata memoria barbatul. Nu-s ceea ce se numeste un diplomat de cariera, dar Consiliul de Coordonatori si-a inchipuit ca trebuie sa trimita pe cineva care te-a intalnit si care-i cunoaste pe suthi.
— Asta-i un termen ofensator, Norren, zise taios Tolly Mune. — Iar voi sunteti o sleahta in ofensiva! replica Ratch Norren.
— Si periculosi, sopti trimisul de pe Triunicul Azur, din centrul cetii iui holografice.
— Voi sunteti agresorii amarati…, incepu Tolly Mune.
— Agresiune defensiva! tuna ciborgul de pe Roggandor.
— Ne-am amintit de ultimul razboi, spuse cea de pe Jazbot. De data asta, am refuzat sa asteptam pana in clipa in care expansionistii vostri blestemati se vor ridica si vor incerca din nou sa colonizeze planetele noastre.
— Nu avem asemenea planuri! riposta Tolly Mune.
— Tu nu, paienjenico, interveni Ratch Norren. Dar priveste-ma in aparatele mele optice si spune-mi ca expansionistii nu viseaza sa se inmulteasca pe Vandeen!
— Si pe Skrymir!
— Roggandor nu doreste nici o bucata din reziduurile voastre de rebuturi umane!
— N-o sa cuceriti niciodata Triunicul Azur!
— Cine dracu’ ar vrea amaratul de Triunic Azur? se rasti Tolly Mune, iar Ciomag toarse, aprobator.
— Aceasta imagine a functionarii interne a inaltei diplomatii interstelare m-a elucidat pe deplin, anunta Haviland Tuf. Dar am impresia ca ne asteapta treburi mult mai presante. Daca trimisii au amabilitatea sa fie atat de cooperanti si sa urce la bordul vehiculului meu, putem merge spre locul de conferinta.
Mormaind, ambasadorii aliati facura ce-i rugase Tuf. Incarcata, masina porni de-a curmezisul puntii de acostare, croindu-si drum printre nenumaratele nave abandonate. Un sas, rotund si intunecat precum gura unui
